Legea nr. 70/2023, care a modificat Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției, a intrat în vigoare în data de 2 aprilie 2023, stabilind că durata concediului de acomodare este de doi ani, în loc de un an, așa cum prevedea legea anterior.
„Adoptatorul sau, opțional, oricare dintre soții familiei adoptatoare, care realizează venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, din activități salariale și asimilate acestora sau, după caz, din activități independente, drepturi de autor ori activități agricole, denumit în continuare persoană îndreptățită, poate beneficia de un concediu de acomodare cu durata de maximum doi ani, care include și perioada încredințării copilului în vederea adopției, precum și de o indemnizație lunară”, se arată în Legea 273/2004, după modificarea din 2 aprilie.
Legea dispune pentru viitor (cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile), astfel, modificarea unei prevederi existente operează doar pentru viitor. Legiuitorul poate să stabilească însă și o aplicare care să vizeze situații în derulare.
Pe de altă parte, având în vedere că este vorba despre concediul de acomodare, o chestiune privind domeniul adopției, a cărei incidență ține de Codul civil: „Dispoziţiile legii noi sunt de asemenea aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, şi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi”.
Astfel, concediile de acomodare aprobate anterior datei de 2 aprilie (data intrării in vigoare a modificării) se pot încadra aici, iar astfel, dublarea perioadei să se aplice și pentru concediile aflate în derulare la data de 2 aprilie 2023. Pentru a putea beneficia în continuare de concediul de acomodare și de plata indemnizației aferente este necesar ca beneficiarii să se adreseze agenției teritoriale pentru plăți și inspecție socială, conform art.73 alin. (3) din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 273/2004, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 579/2016, cu o nouă cerere însoțită de dovada prelungirii concediului ori a suspendării activității.
Pentru o mai buna înțelegere, reluam mai jos si condițiile de acordare pentru concediul și indemnizația de acomodare:
Depunerea documentelor necesare
Conform Legii 273/2004, concediul şi indemnizația de acomodare se acordă pe baza cererii persoanei îndreptățite, la care se anexează certificatul de grefă în baza căruia se execută hotărârea judecătorească de încredințare în vederea adopției, documentul care atestă mutarea copilului la adoptator/familia adoptatoare, înregistrat la direcția în a cărei rază administrativ-teritorială a fost protejat copilul, precum şi dovada intrării efective în concediu sau a suspendării activității. Cererea şi documentele doveditoare se depun şi se înregistrează la agenţia pentru plăţi şi inspecție socială județeană şi a municipiului București, în a cărei rază teritorială are domiciliul sau reşedinţa persoana îndreptățită.
Stabilirea dreptului la concediu de acomodare și indemnizație lunară
Dreptul la concediul de acomodare și indemnizația lunară se stabilesc şi se acordă începând cu ziua următoare celei în care a fost pusă în executare hotărârea judecătorească de încredințare în vederea adopției, conform art. 50 (3) din Legea 273/2004. Pentru acordarea indemnizației lunare aferente concediului de acomodare, cererea şi documentele justificative se depun în termen de 10 zile lucrătoare de la data la care a fost pusă în executare hotărârea judecătorească de încredințare în vederea adopției şi se înregistrează la agenția pentru plăti.
Este important sa amintim si că HG nr. 579/2016, adică normele de aplicare ale Legii adopției, stabilesc, de asemenea, prevederi suplimentare privind indemnizația si concediul de acomodare.
Photo credit freepik.com.