În perioada aprilie-septembrie 2022, inclusiv, valoarea tichetelor de creșă, a celor culturale și a celor de masă se majorează în acord cu Ordinul comun al MF și MMSS nr. 366/209/2022, Ordinul MF 270/2022 si cu Ordinul comun al MF și MMSS nr. 349/208/2022 

Tichete de creșă

Care este noua valoare a tichetelor de creșă?

Pentru primul semestru al anului 2022, începând cu luna aprilie 2022, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creșă este de 520 de lei. Valoarea se aplică și pentru primele 2 luni ale semestrului al doilea al anului 2022, respectiv august 2022 și septembrie 2022.

Ce categorii de angajați pot beneficia de tichete de creșă?

În acord cu Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, tichetele de creșă pot fi acordate de angajatori lunar, angajaților care nu beneficiază de concediul sau de indemnizația acordate pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani ăn cazul copulului cu handicap. Acestea pot fi utilizate exclusiv pentru achitarea taxelor la creșa unde este înscris copilul. Tichetele de creșă se acordă la cerere unuia dintre părinții sau tutorelui căruia i-a fost încredințat copilul spre creștere și educare, pe baza livretului de familie.

Nu pot beneficia de tichete de creşă asistenţii maternali profesionişti sau persoanele la care este găzduit copilul şi pentru care s-a instituit măsura plasamentului în regim de urgenţă, în temeiul Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Tichete culturale

Care este noua valoare a unui tichet cultural?

Valoarea tichetelor culturale acordate lunar va crește cu 10 lei ajungând la 170 de lei, iar cea a tichetelor culturale acordate ocazional crește cu 20 de lei, ajungând la 350 de lei. Ambele valori sunt aplicable cu primul semestru al anului 2022 și se aplică și pentru primele două luni ale semestrului următor, respectiv august și septembrie 2022.

Cum pot fi acordate și cum pot fi utilizate tichetele culturale?

Tichetele culturale pot fi acordate angajaților lunar sau ocazional pentru achitarea contravalorii de bunuri și servicii culturale, precum: abonamente sau bilete la spectacole, concerte, proiecții cinematografice, muzee, festivaluri, târguri şi expoziţii, permanente sau itinerante, parcuri tematice, inclusiv cele destinate copiilor, cărţi, manuale şcolare, albume muzicale, filme, în orice format.

Fiecare tichet cultural este valabil numai dacă are înscrise pe suportul electronic sau stocate într-un alt mod în acesta, mentiunile obligatorii prevzute de Legea nr. 165/2018.

Tichete de masă

 Care este noua valoare a tichetelor de masă?

Tichetele de masă înregistrează și ele o creștere modestă, de la 20.09 la 20.17 lei, începând cu luna aprilie, respectiv din semestrul I 2022 și până în septembrie 2022 inclusiv.

Impozitarea tichetelor valorice acordate de angajator

Un aspect important: sumele corespunzătoare biletelor de valoare acordate de angajator, în limitele nominale prevăzute de lege, sunt cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit. Simultan, aceste valori nu vor fi luate în calcul nici pentru angajator, nici pentru salariat la stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport cu venitul salarial.

Aceasta înseamnă că pentru suma maximă per evenimente per persoană (respectiv 520 lei/ luna/ tichete creșă, 170 lei/ lună/ tichete culturale, 20.17x numărul de zile lucrate din lună/ tichete de masă), angajatorul nu plătește nimic extra și, în plus, își deduce aceste cheltuieli.

Se pot acorda tichete sub plafonul menționat?

Angajatorul poate acorda aceste beneficii sub plafonul maxim, în această situație, întreaga cheltuială fiind complet deductibilă, iar sumele nu vor fi supuse traxării și impozitării.

Ce se întâmplă în situația în care acest plafon este depășit?

În această situație súmele în limita plafonului maxim vor fi scutite de impozit și vor fi considérate cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit, iar diferența dintre suma total și valoarea nesupusă taxelor și impozitelor va fi impozitată normal.

Tichetele valorice se emit doar în format electronic

Tichetele de masă, de creșă, culturale și voucherele de vacanță vor fi emise exclusiv în format electronic., conform OUG 130/2021 si Legii nr. 165/2018

Notă: Angajatorii care au în vedere creșterea acestor beneficii la noile plafoanele trebuie să ia în considerare actualizarea valorilor în aplicații, dar și din Regulamentele Interne.

Noutăți