Procedura privind activitatea de control a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) și a agențiilor teritoriale a fost modificată din 30 mai 2023 prin Ordinul nr. 330/2023. Prima modificare adusă acestei proceduri din 2006, introduce un al treilea tip de control și anume dreptul ANOFM de a verifica și respectarea unor obligații prevăzute de Legea 76/2002, dispariția limitei maxime de cinci zile a misiunii de control, precum și detalierea procedurilor de control și modificarea unor termene importante pentru cei vizați de măsuri.
Având în vedere că Ordinul nr. 279/2004 pentru aprobarea Procedurii privind activitatea de control, de îndeplinire a măsurilor asigurătorii, precum şi de efectuare a executării silite a debitelor rezultate din nerespectarea prevederilor Legii nr. 76/2002 nu a mai fost modificat din 2006, modificările erau absolut necesare pentru a reflecta diversele modificări ce au apărut în Legea 76/2002 în ultimii ani. Ordinul ANOFM nr. 330/2023 s-a publicat în Monitorul Oficial Partea I nr. 477 din 30 mai 2023, dată la care a intrat în vigoare. Ordinul modifică semnificativ procedura din Ordinul 279.
Drepturi suplimentare pentru ANOFM
Noul Ordin prevede că ANOFM dobândește dreptul de a verifica și:
- respectarea obligației ce le revine angajatorilor care încadrează șomeri de lungă durată sau tineri NEET potrivit Legii 76/2002 de a menține raporturile de muncă sau de serviciu cel puțin 18 luni;
- respectarea obligației de a menține raporturile de muncă pe perioada pentru care a fost încheiat contractul de solidaritate pentru situația angajatorilor care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială în condițiile art. 93^4 din lege;
- respectarea condiţiilor de acordare a subvenţiilor prevăzute la art. 77^1 din lege, mai exact, subvențiile pentru cheltuielile cu forţa de muncă efectuate în cadrul realizării unor programe care au ca scop ocuparea temporară a forţei de muncă din rândul şomerilor, pentru executarea de lucrări şi activităţi de interes pentru comunităţile locale.
Tipuri de control
Anterior, procedura prevedea două tipuri de control – inopinat și prin sondaj. Ordinul recent introduce un al treilea tip de control ANOFM: „c) controlul electronic, care constă în activitatea de verificare a contabilității şi a surselor acesteia, prelucrate în mediu electronic, utilizând metode de analiză, evaluare şi testare asistate de instrumente informatice specializate”.
În plus, se stabilește că un control inopinat poate avea loc și ca urmare a unei autosesizări: „controlul inopinat, care constă în activitatea de verificare faptică şi documentară, fără anunțarea în prealabil a persoanelor fizice sau juridice care urmează a fi supuse controlului, ca urmare a unor sesizări făcute de persoane fizice sau juridice de drept publice ori private, sau ca urmare a autosesizărilor”.
Limita maximă de cinci zile pentru perioada de efectuare a unei misiuni de control a fost eliminată
Anterior, potrivit fostului act normativ, controlul se desfășura la sediul sau la domiciliul persoanelor fizice ori juridice, fără a detalia prea mult procedura de control. Noul ordin detaliază procedura de control, precizând că:
- Eventualul control se desfășoară la sediul sau la domiciliul persoanelor fizice ori juridice.
- Organele de control măsuri active pot solicita prezența persoanelor fizice ori juridice supuse controlului la sediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă sau, după caz, la sediul agențiilor pentru ocuparea forței de muncă pentru a da informații și lămuriri necesare stabilirii situației de fapt și de drept reale. Odată cu această solicitare, când este cazul, organele de control măsuri active indică și documentele pe care persoanele fizice sau juridice supuse controlului sunt obligate să le prezinte.
- Solicitarea se face în scris și cuprinde în mod obligatoriu: a) data, ora și locul la care persoana fizică sau juridică trebuie să se prezinte; b) baza legală a solicitării; c) scopul solicitării; d) documentele pe care persoana fizică sau juridică supusă controlului trebuie să le prezinte.
- La stabilirea datei la care persoana fizică sau juridică supusă controlului trebuie să se prezinte la sediul prevăzut la alin. (2), organele de control măsuri active vor avea în vedere un termen rezonabil, care să dea posibilitatea persoanei fizice sau juridice supuse controlului să își îndeplinească obligația.
- Persoanele fizice sau juridice supuse controlului pot solicita amânarea datei stabilite de către organele de control măsuri active potrivit prezentului articol, pentru motive justificate.
În continuare ”Rezultatele controlului efectuat de către organele de control măsuri active din cadrul agențiilor pentru ocuparea forței de muncă, măsurile stabilite, eventualele debite, precum și sancțiunile prevăzute de lege se consemnează în mod obligatoriu în procese-verbale de control ” și ”Rapoartele de control se supun spre aprobare președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă în termen de 10 zile lucrătoare de la data finalizării controlului. ”
Termenul minim de notificare a celor care urmează să fie controlați a fost modificat
Termenul minim de notificare a celor care urmează să fie controlați a fost , de asemenea, modificat urmând să fie de cinci zile, în loc de 15 zile, cât prevedea până acum procedura. Acesta nu are, însă, relevanță în cazul controalelor inopinate și nu se va aplica nici în cazul controalelor electronice.
Contestațiile beneficiază de un timp dublu pentru comunicare
”Contestațiile se depun, sub sancțiunea decăderii, în termen de 30 de zile de la comunicarea actului atacat, la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, atunci când au ca obiect acte de control încheiate de către organele de control măsuri active din cadrul acesteia, sau la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, atunci când au ca obiect acte de control încheiate de acestea” prevede actul normativ, iar ”Contestațiile trimise prin poștă se socotesc formulate în termen dacă au fost predate cu scrisoare recomandată la oficiul poștal înainte de împlinirea acestuia.”
Contestațiile se soluționează în termen de 30 de zile de la înregistrare, prin decizie motivată a secretarului general al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, atunci când au ca obiect acte de control încheiate de către organele de control măsuri active din cadrul acesteia, sau prin decizii motivate ale directorilor executivi ai agențiilor pentru ocuparea forței de muncă, atunci când au ca obiect acte de control încheiate de acestea.
Deciziile prin care organele de control admit sau resping contestațiile vor putea fi comunicate și electronic.
Ordinul prevede că ”Deciziile se comunică prin mijloace electronice sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la sediul sau la domiciliul contestatarilor, declarat prin contestațiile formulate, precum și la organele de control măsuri active ale căror acte se atacă.”
- În ceea ce privește executarea silităa debitelor rezultate din nerespectarea prevederilor Legii 76:
- sumele acordate în mod necuvenit din bugetul asigurărilor pentru șomaj, precum și orice alte debite constituite la bugetul asigurărilor pentru șomaj, altele decât cele provenind din contribuția asiguratorie pentru muncă, care se recuperează pe baza deciziilor emise de agențiile pentru ocuparea forței de muncă, ce constituie titluri executorii, potrivit 47 alin. (1) din lege;
- debitele provenite din nerespectarea prevederilor legale de către persoanele care au beneficiat gratuit de servicii de formare profesională sau de servicii de evaluare și certificare a competențelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale, care se recuperează pe baza deciziilor emise de centrele regionale de formare profesională a adulților, ce constituie titluri executorii, potrivit 47 alin. (1) din lege, care se transmit în acest sens agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene sau a municipiului București care au înscris debitorii la programele de formare profesională sau la evaluarea și certificarea competențelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale;
- orice alte debite constituite la bugetul asigurărilor pentru șomaj, altele decât cele provenind din contribuții, care se recuperează în temeiul deciziilor emise de agențiile pentru ocuparea forței de muncă, ce constituie titluri executorii, de la persoanele fizice sau juridice.
Noul ordin înlocuiește și Anexa nr. 2 a procedurii din Ordinul ANOFM nr. 279/2004, cea care conține modelul procesului-verbal de control.
Photo credit freepik.com.