În timp ce peste două milioane de angajați muncesc pentru salariul minim pe economie, există o categorie de lucrători, de specialiști, ale căror venituri sunt de-a dreptul ireale. Vorbim despre salarii medii nete, deci bani în mână, ce depășesc pragul psihologic de 10.000 de lei. Acești bani sunt primiți lună de lună de angajații sectorului IT.
Problema este că specialiștii anticipează vremuri mai puțin bune pentru industria IT, nu doar din România, ci din întreaga lume.
„Într-adevăr, salariile în IT au cunoscut o creștere spectaculoasă în ultimii ani, anul acesta estimăm că ritmul de creștere va fi încetinit în mare parte din cauza anunțurilor făcute de marile companii din industrie prin care se estimează restructurări şi, deși ele sunt făcute la nivel global, este posibil că piaţa din România să resimtă şi ea un recul al acestor planuri globale. Totuşi cererea în piaţa locală pentru specialişti IT este ridicată, România rămânând în continuare o sursă de know-how pentru serviciile de IT. Pe acesta bază, ne aşteptăm că şi în ţara noastră ritmul de creştere a salariilor din industria IT să încetinească”, a spus pentru ZF Sorina Donisa, CEO-ul companiei de recrutare în regim temporar APT Prohuman.
Mai multe detalii puteți citi în materialul publicat aici